image

luni-samb 8.00 - 18.00

duminica-inchis

Oltenia Garden, o afacere înfloritoare

Oltenia Garden, o afacere înfloritoare

Pe cât este de riscantă, afacerea cu plante poate aduce succesul într-un timp scurt. Pentru asta este însă nevoie de investiţii constante, pasiune şi muncă.

Oltenia Garden este o firmă care comercializează plante de interior şi de exterior şi oferă servicii complete pentru grădină şi grădinărit (proiectare, amenajare, întreţinere periodică). Aceasta şi-a început activitatea în urmă cu şase-şapte luni, prin asocierea a trei prieteni – Bogdan Buzatu, Marian Balica şi Ionuţ Pârvu.

„Suntem buni prieteni. Am copilărit împreună. Ionuţ a stat zece ani în Italia. Acolo a făcut cursuri de peisagistică şi a lucrat la o firmă în domeniu“, a declarat Bogdan Buzatu. Ionuţ Pârvu s-a întors în ţară şi a decis, împreună cu bunii săi prieteni, să investească într-o afacere dintr-un domeniu în care se pricepeau cel mai bine – proiectarea, amenajarea şi întreţinerea grădinilor. „În România, nu prea s-a pus accent pe acest tip de activitate. În afară însă este un domeniu foarte dezvoltat. La o casă, 40% din frumuseţe este dată de plantele din grădină“, a spus Buzatu.

„Oferă satisfacţii, dar este foarte riscantă“

Pentru început a fost însă nevoie de o investiţie de 150.000 de euro. Banii au fost folosiţi pentru achiziţionarea unui teren de 2.000 mp şi a aproximativ 300 de specii de plante, arbori şi arbuşti. „E o afacere frumoasă. Există un anumit confort psihic atunci când te ocupi personal de îngrijirea plantelor sau de amenajarea unei grădini. Oferă satisfacţii, dar este foarte riscantă şi, deci, stresantă“, a precizat Bogdan Buzatu, care a explicat că pot oricând apărea diverse boli la plantele pe care le au în marea lor grădină şi în seră. În plus, oferirea garanţiei pentru flori poate aduce pierderi, mai ales că, neîngrijite corespunzător, ele pot muri. Alt impediment este şi vremea.

„Trebuie să fii mereu în gardă. Dacă vremea se schimbă, pot apărea probleme – majoritatea plantelor comercializate sunt aclimatizate, însă portocalii şi lămâii sunt mai sensibili“, a spus Buzatu.

„Suntem maleabili şi avem multă răbdare“

Cu toate acestea, Oltenia Garden este o afacere înfloritoare. Dacă iniţial la firmă erau angajate doar şase persoane (cu cei trei asociaţi), acum sunt nouă. Şi în ceea ce priveşte clienţii lucrurile au progresat. La început erau doar trei-patru vizitatori pe zi, iar acum firma realizează zilnic trei amenajări de curţi. În plus, cei trei asociaţi plănuiesc să se extindă – urmează în cel mai scurt timp să deschidă un nou punct de lucru, pe o suprafaţă de 7.000-8.000 de metri pătraţi, şi alte câteva în oraşe din Oltenia.

Reţeta succesului a dezvăluit-o chiar Bogdan Buzatu, care mai e implicat într-o afacere şi care ştie că important este ca fiecare client să fie mulţumit: „Afacerea a mers foarte bine. Suntem maleabili şi avem multă răbdare. Am încercat în permanenţă să ne înţelegem cu clienţii, am făcut compromisuri, am lăsat de la noi, astfel încât să fie mulţumiţi“. Ingredientele succesului nu se opresc aici. Cei trei asociaţi au făcut investiţii constante, au pus pasiune şi au muncit cot la cot cu angajaţii atât pentru a duce la îndeplinire sarcinile, cât şi pentru a forma o echipă. „Colectivul a contribuit foarte mult la dezvoltarea afacerii. Ne respectăm între noi. Nu există o relaţie patron-angajat. Sunt angajaţii noştri, dar şi prietenii noştri“, a precizat Buzatu.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Call Now ButtonSuna acum!