Irigarea prin picurare este una dintre cele mai eficiente metode de udare a plantelor din grădină. Spre deosebire de aspersoare, care distribuie apa pe o suprafață mai mare și udă inclusiv frunzele, aleile sau porțiunile de teren fără vegetație, sistemul prin picurare transportă apa direct în apropierea rădăcinilor.

Apa este eliberată lent, în cantități controlate, astfel încât să aibă timp să pătrundă în sol. Se reduc pierderile prin evaporare, scurgerea la suprafață și riscul ca apa să fie purtată de vânt în afara zonei care trebuie udate.

Acest sistem poate fi utilizat pentru garduri vii, arbori, arbuști ornamentali, trandafiri, plante perene, legume, pomi fructiferi și plante crescute în jardiniere. Totuși, nu este soluția potrivită pentru orice suprafață. Gazonul, de exemplu, are nevoie de o distribuție uniformă pe întreaga zonă și este udat, de regulă, cu ajutorul aspersoarelor.

O instalație eficientă trebuie proiectată în funcție de tipul plantelor, sol, diferențele de nivel, presiunea disponibilă și necesarul real de apă. Simplul fapt că un furtun de picurare a fost montat în grădină nu garantează automat o udare corectă.

Cum funcționează irigarea prin picurare?

Sistemul transportă apa printr-o rețea de conducte și tuburi amplasate în apropierea plantelor. De-a lungul tuburilor sunt montate picurătoare sau există orificii integrate care eliberează apa cu un debit redus.

În funcție de instalație, un picurător poate furniza o anumită cantitate de apă pe oră. Acest debit permite calcularea aproximativă a volumului primit de fiecare plantă. Dacă un picurător are un debit de 2 litri pe oră și funcționează timp de 60 de minute, în zona respectivă vor fi distribuiți aproximativ 2 litri de apă.

O instalație poate include:

• sursa de alimentare cu apă;
• conductă principală;
• conducte sau tuburi secundare;
• filtru;
• regulator de presiune;
• robineți și electrovalve;
• picurătoare;
• programator;
• senzori de ploaie sau de umiditate;
• elemente de conectare și închidere.

Filtrul este foarte important deoarece orificiile picurătoarelor sunt mici și se pot bloca din cauza nisipului, impurităților sau depunerilor. Regulatorul menține presiunea în intervalul potrivit și previne deteriorarea tuburilor ori distribuția neuniformă a apei.

Într-o grădină complexă, picurarea trebuie separată de zonele cu aspersoare. Cele două metode funcționează cu debite și durate diferite. Dacă sunt controlate simultan prin aceeași zonă, unele plante pot primi prea multă apă, iar altele prea puțină.

 

Câtă apă economisește irigarea prin picurare?

Economia depinde de sistemul cu care este făcută comparația, de modul de proiectare și de programul de udare. Nu există un procent garantat pentru orice grădină.

Conform informațiilor publicate de programul WaterSense al Agenției pentru Protecția Mediului din SUA, sistemele de microirigare pot utiliza cu aproximativ 20–50% mai puțină apă decât aspersoarele convenționale. Economia apare deoarece apa este aplicată direct în zona rădăcinilor, cu mai puține pierderi provocate de evaporare, vânt și scurgere la suprafață. Sursa: US EPA – Microirrigation

Procentul nu trebuie interpretat ca o reducere automată a facturii cu 50%. Rezultatul real depinde de:

• eficiența instalației folosite anterior;
• tipul și densitatea plantelor;
• caracteristicile solului;
• temperatură și precipitații;
• durata programată pentru udare;
• debitul picurătoarelor;
• pierderile provocate de scurgeri;
• folosirea senzorilor;
• întreținerea periodică a sistemului.

Dacă o grădină era udată manual, cu atenție și numai atunci când era necesar, diferența poate fi mai mică. Dacă apa era distribuită prin aspersoare peste alei, garduri, suprafețe fără plante sau în orele foarte călduroase, economia obținută prin picurare poate fi semnificativă.

Un sistem prin picurare poate totuși să consume inutil dacă funcționează prea multe ore sau continuă udarea după ploi. Eficiența instalației trebuie completată de un program corect.

Pentru ce plante este recomandată irigarea prin picurare?

Picurarea este potrivită în special pentru plantele dispuse în rânduri, grupuri sau zone bine delimitate. Poziția fiecărui emițător poate fi adaptată astfel încât apa să ajungă în zona activă a rădăcinilor.

Garduri vii

Gardurile vii din tuia, laur englezesc, carpen, ligustru, leylandii sau alte specii pot fi udate eficient prin picurare. Tubul se montează de-a lungul rândului, iar apa este distribuită lent și relativ uniform.

În primii ani după plantare, zona balotului trebuie urmărită cu atenție. Plantele tinere nu au încă rădăcini extinse, iar apa trebuie să ajungă în apropierea acestora. Pe măsură ce gardul viu se maturizează, poziția liniilor și numărul de picurătoare trebuie reevaluate.

Un singur tub foarte aproape de tulpină poate deveni insuficient pentru un gard viu lat și bine dezvoltat. În anumite situații sunt necesare două linii paralele, amplasate de o parte și de alta a plantelor.

Arbuști ornamentali

Hortensiile, trandafirii, bujorii, liliacul, berberisul, spireea și numeroși alți arbuști pot beneficia de irigare prin picurare. Apa ajunge la rădăcini fără să mențină frunzele și florile umede.

Această caracteristică poate reduce condițiile favorabile anumitor boli foliare. Totuși, irigarea prin picurare nu previne singură îmbolnăvirea plantelor. Distanța corectă de plantare, aerisirea și îngrijirea corespunzătoare rămân importante.

Pentru arbuștii mari pot fi necesare două sau mai multe puncte de udare, distribuite în jurul plantei. Un singur picurător lângă tulpină umezește o zonă limitată și nu acoperă întotdeauna întregul sistem radicular.

Straturi cu plante perene

Lavanda, salvia ornamentală, echinacea, heuchera, hosta, rudbeckia și alte plante perene pot fi udate cu ajutorul tuburilor de picurare.

Programul trebuie însă diferențiat. Lavanda și alte plante adaptate la secetă nu trebuie amplasate pe aceeași zonă de irigare cu hortensii, hosta sau specii care preferă un sol constant reavăn.

Gruparea plantelor în funcție de necesarul lor de apă este una dintre cele mai importante etape ale unei amenajări profesioniste a grădinii. Dacă speciile cu cerințe opuse sunt amestecate, nicio setare a instalației nu va fi potrivită pentru toate.

Grădina de legume

Roșiile, ardeii, castraveții, vinetele, dovleceii, fasolea și multe alte legume pot fi irigate prin picurare. Apa este administrată la baza plantelor, iar spațiile dintre rânduri rămân mai uscate.

Această metodă poate limita dezvoltarea buruienilor în zonele care nu sunt udate și păstrează frunzele mai uscate decât irigarea de sus. Universitatea din Minnesota descrie picurarea drept una dintre cele mai eficiente metode pentru culturile horticole, datorită aplicării apei direct la rădăcini și reducerii evaporării. Sursa: University of Minnesota Extension

Pentru legume se folosesc frecvent benzi de picurare amplasate de-a lungul rândurilor. Distanța dintre orificii se alege în funcție de cultură, sol și distanța dintre plante.

Pomi fructiferi

Pomii tineri au nevoie de udare atentă până când sistemul radicular se dezvoltă. Picurătoarele pot fi distribuite în jurul pomului, fără să fie lipite de trunchi.

Pe măsură ce pomul crește, rădăcinile active se extind, iar punctele de udare trebuie mutate către exterior. Menținerea unui singur emițător lângă baza trunchiului nu este suficientă pentru un pom matur.

La exemplarele mari poate fi utilizat un inel de picurare sau mai multe emițătoare dispuse pe suprafața acoperită de coroană. Numărul lor trebuie adaptat dimensiunii pomului și tipului de sol.

Arbori și conifere

Arborii ornamentali și coniferele plantate recent pot fi irigate prin picurare. Sistemul este util mai ales în primul și al doilea sezon după plantare, când rădăcinile nu au ocupat încă un volum mare de sol.

Apa nu trebuie distribuită exclusiv lângă trunchi. Pentru un arbore, picurătoarele se amplasează în zona sistemului radicular și se repoziționează pe măsură ce planta crește.

În cazul coniferelor plantate în rând, instalația trebuie verificată periodic. Un emițător înfundat poate determina uscarea unui singur exemplar, chiar dacă restul gardului viu primește suficientă apă.

Jardiniere și ghivece

Picurarea poate fi folosită și pentru jardiniere, terase sau grupuri de ghivece. Fiecare recipient primește unul sau mai multe puncte de udare, în funcție de dimensiune și de planta cultivată.

Ghivecele mici se usucă mai repede decât cele mari. Recipientele din materiale poroase și cele expuse la soare pot necesita un program diferit. Din acest motiv, nu este recomandat ca toate jardinierele să primească automat aceeași cantitate de apă.

Este potrivită picurarea pentru gazon?

Picurarea clasică nu este, în general, prima alegere pentru gazon. Iarba formează o suprafață continuă, iar apa trebuie distribuită uniform pe întreaga zonă. Pentru aceasta sunt folosite, de regulă, aspersoare telescopice sau duze potrivite formei terenului.

Există și sisteme subterane speciale pentru irigarea gazonului prin picurare, însă proiectarea și montajul lor sunt mai complexe. Tuburile sunt instalate sub suprafață la distanțe calculate, iar uniformitatea depinde de sol, presiune, adâncime și distanța dintre linii.

Într-o grădină obișnuită, soluția practică este împărțirea instalației în zone:

• aspersoare pentru gazon;
• picurare pentru garduri vii;
• picurare pentru arbuști și straturi;
• circuite separate pentru plantele cu nevoi speciale.

Prin proiectarea unui sistem automat de irigații împărțit corect pe zone, fiecare categorie de vegetație poate primi cantitatea potrivită de apă.

Cât timp trebuie să funcționeze sistemul?

Durata nu poate fi stabilită fără să cunoaștem debitul picurătoarelor, numărul acestora, tipul de sol și necesarul plantelor.

Un sistem care funcționează 30 de minute nu distribuie aceeași cantitate în orice grădină. Dacă un picurător are debitul de 2 litri pe oră, în 30 de minute va furniza aproximativ un litru. Un model de 4 litri pe oră va distribui, în același interval, aproximativ 2 litri.

Calculul de bază este:

Cantitatea de apă = debitul picurătorului × durata de funcționare × numărul picurătoarelor

De exemplu, un arbust cu două picurătoare de câte 2 litri pe oră va primi aproximativ 4 litri dacă sistemul funcționează timp de o oră.

Aceste valori arată câtă apă a fost eliberată, dar nu confirmă că programul este potrivit. Un arbust mic și unul matur nu au același necesar. Nici o hortensie și o lavandă nu trebuie udate identic.

Cel mai bun test se face direct în teren. După udare, solul trebuie verificat la mai multe adâncimi. Dacă numai primii centimetri sunt umezi, durata poate fi insuficientă. Dacă apa băltește sau solul rămâne îmbibat mult timp, programul poate fi prea lung ori drenajul poate fi slab.

Influența tipului de sol

Într-un sol nisipos, apa se deplasează rapid în profunzime și formează o zonă umedă relativ îngustă. Pot fi necesare udări mai dese, cu durate mai scurte, sau mai multe puncte de picurare.

Într-un sol argilos, apa pătrunde mai lent și se extinde mai mult lateral. Udarea prelungită poate provoca băltire și lipsa oxigenului în zona rădăcinilor. Aici sunt mai potrivite ciclurile controlate, urmate de pauze care permit infiltrarea.

Solurile echilibrate, bogate în materie organică, păstrează mai bine umiditatea și permit distribuirea treptată a apei. Adăugarea compostului și protejarea suprafeței cu un strat organic pot îmbunătăți capacitatea terenului de a reține apa.

Tipul solului trebuie analizat înainte de alegerea distanței dintre picurătoare. Copierea unei configurații dintr-o altă grădină nu garantează același rezultat.

La ce oră se pornește picurarea?

Dimineața devreme este, în general, cel mai potrivit moment. Temperaturile sunt mai reduse, evaporarea este limitată, iar plantele au apă disponibilă înainte de orele foarte călduroase.

Spre deosebire de aspersoare, picurarea nu pulverizează apa în aer, astfel încât pierderile provocate de vânt sunt mai mici. Cu toate acestea, udarea în mijlocul zilei rămâne mai puțin eficientă, deoarece solul este fierbinte și evaporarea este mai intensă.

Udarea seara poate fi utilizată în anumite situații, mai ales în timpul caniculei. Totuși, programul nu trebuie să mențină permanent solul saturat pe parcursul nopții.

Automatizarea permite pornirea instalației la ore la care udarea manuală ar fi incomodă. Un programator poate controla zilele, ora și durata fiecărei zone.

Avantajele irigării prin picurare

Principalul avantaj este administrarea apei direct în zona în care aceasta este necesară. Nu sunt udate inutil aleile, gardurile, pereții sau suprafețele fără vegetație.

Apa este eliberată lent, ceea ce permite infiltrarea în sol și reduce scurgerea la suprafață. Acest lucru este important în terenurile în pantă și în solurile care absorb greu apa.

Frunzele rămân în mare parte uscate, iar umiditatea nu este distribuită inutil între plante. În grădina de legume, lucrările pot fi realizate mai ușor deoarece spațiile dintre rânduri nu sunt complet udate.

Sistemul poate fi automatizat și împărțit în circuite independente. Udarea continuă chiar și în perioadele în care proprietarul este plecat, dacă instalația este verificată și programată corespunzător.

Prin adăugarea unui senzor de ploaie sau de umiditate, udarea poate fi oprită atunci când solul conține deja suficientă apă.

Dezavantaje și limitări

Picurătoarele se pot înfunda din cauza impurităților și depunerilor. Din acest motiv, filtrarea și verificarea periodică sunt obligatorii.

Tuburile amplasate la suprafață pot fi deteriorate de unelte, animale, lucrări de întreținere sau temperaturi scăzute. Unele elemente trebuie golite ori protejate înainte de iarnă.

Un sistem ascuns sub scoarță decorativă este greu de urmărit vizual. Apa poate curge, dar nu neapărat în locul potrivit. Tubul se poate deplasa, iar un racord desprins poate produce pierderi importante.

Instalația necesită o investiție inițială, mai ales atunci când include programator, electrovalve, filtre, regulatoare și mai multe zone. Costul trebuie analizat împreună cu economia de apă, timpul câștigat și protecția oferită plantelor.

Cum alegi picurătoarele?

Picurătoarele au debite diferite și pot fi clasice sau cu compensare de presiune. Modelele cu compensare sunt utile pe trasee mai lungi și în terenuri cu diferențe de nivel, deoarece contribuie la o distribuție mai uniformă.

Distanța dintre emițătoare trebuie aleasă în funcție de plante. Pentru culturile dese sau gardurile vii poate fi potrivit un tub cu picurătoare integrate la intervale regulate. Pentru arbori și arbuști izolați pot fi folosite picurătoare montate individual.

Nu este recomandată combinarea aleatorie a emițătoarelor cu debite foarte diferite pe același circuit. Plantele de la începutul și de la sfârșitul traseului trebuie să primească volumul planificat.

Pentru tuburi, picurătoare, programatoare, filtre și alte componente necesare instalației, pot fi consultate produsele disponibile pe verdi.ro, după stabilirea configurației potrivite grădinii.

Rolul filtrului și al regulatorului de presiune

Filtrul reține o parte dintre impuritățile care pot bloca picurătoarele. Alegerea lui depinde de sursa apei și de caracteristicile sistemului. Apa provenită din puț poate conține nisip, fier sau alte elemente care favorizează depunerile.

Regulatorul reduce și stabilizează presiunea. O presiune prea mare poate desprinde racordurile, deteriora tuburile și modifica debitul emițătoarelor. O presiune insuficientă poate face ca plantele aflate la capătul traseului să primească prea puțină apă.

Conductele trebuie dimensionate în funcție de debitul total al zonei. Dacă pe un traseu sunt montate prea multe picurătoare, presiunea și debitul pot deveni neuniforme.

Cum verifici dacă sistemul funcționează corect?

Instalația trebuie pornită și inspectată pe toată lungimea. Se urmăresc racordurile, capetele de linie și fiecare grup de plante. Zonele cu scurgeri, tuburile îndoite și emițătoarele blocate trebuie remediate.

O metodă simplă de verificare este măsurarea apei furnizate de mai multe picurătoare. Recipientele identice se amplasează sub emițătoare aflate la începutul, mijlocul și capătul traseului. După un interval stabilit, cantitățile colectate pot fi comparate.

Diferențele mari indică probleme de presiune, dimensionare, înfundare sau incompatibilitate între componente.

Solul trebuie verificat și după udare. Suprafața poate părea uscată, deși pământul este umed în zona rădăcinilor. Invers, o pată umedă vizibilă nu înseamnă că apa a ajuns suficient de adânc.

Greșeli frecvente

Una dintre cele mai frecvente greșeli este setarea aceleiași durate pentru toate plantele. O instalație automată trebuie împărțită în funcție de necesarul vegetației, nu doar de poziția acesteia în grădină.

O altă problemă este amplasarea tubului prea aproape de trunchiul arborilor maturi. Rădăcinile active se află pe o suprafață mai mare, iar apa trebuie distribuită corespunzător.

Sistemul nu trebuie lăsat să funcționeze neschimbat pe tot parcursul sezonului. Programul potrivit pentru luna mai poate fi insuficient în iulie și excesiv după o perioadă ploioasă.

Folosirea instalației fără filtru, lipsa spălării conductelor și ignorarea emițătoarelor blocate reduc eficiența sistemului.

De asemenea, picurarea nu compensează alegerea greșită a plantelor sau un sol fără drenaj. Dacă rădăcinile rămân permanent într-un teren saturat, reducerea duratei de udare poate să nu rezolve complet problema.

Întreținerea sistemului

La începutul sezonului se verifică filtrul, regulatorul, racordurile și fiecare zonă. Conductele pot fi spălate prin deschiderea capetelor de linie, astfel încât impuritățile acumulate să fie evacuate.

Pe parcursul verii se urmăresc plantele, umiditatea solului și consumul de apă. O creștere neobișnuită a consumului poate indica o conductă spartă sau un racord desprins.

Tuburile ascunse sub scoarță trebuie inspectate periodic. Rădăcinile, animalele sau lucrările din grădină le pot modifica poziția.

Toamna, instalația trebuie pregătită pentru temperaturile scăzute în funcție de modul în care a fost construită. Apa rămasă în anumite componente poate îngheța și produce deteriorări.

O verificare inclusă într-un serviciu periodic de întreținere a grădinii și a sistemului de irigații poate identifica pierderile înainte ca acestea să afecteze plantele sau consumul de apă.

Merită instalat un sistem de picurare?

Sistemul este o alegere foarte bună pentru grădinile cu garduri vii, arbuști, arbori, straturi ornamentale, legume sau jardiniere. Poate reduce consumul de apă, timpul alocat udării și pierderile provocate de evaporare sau distribuție necontrolată.

Beneficiile depind însă de proiectare. Numărul picurătoarelor, debitul, presiunea, durata și împărțirea pe zone trebuie corelate cu plantele și solul.

Pentru o grădină mică, poate fi suficient un sistem simplu, conectat la o sursă de apă și controlat printr-un programator. Pentru suprafețe mari sau grădini cu vegetație diversă, este recomandată o proiectare profesională a instalației de irigare, cu circuite independente și componente dimensionate corect.

Concluzie

Irigarea prin picurare distribuie apa lent și direct în apropierea rădăcinilor, fiind recomandată pentru garduri vii, arbuști, plante perene, legume, pomi fructiferi, arbori și jardiniere. Pentru gazon sunt mai potrivite, de regulă, aspersoarele, motiv pentru care cele două metode trebuie folosite pe zone separate.

În comparație cu aspersoarele convenționale, o instalație de microirigare bine proiectată poate utiliza cu aproximativ 20–50% mai puțină apă. Economia reală depinde de plante, sol, climă, programare și întreținere.

Eficiența nu este dată numai de componentele instalate. Verificarea umidității solului, adaptarea duratei în funcție de sezon, curățarea filtrelor și controlarea picurătoarelor sunt necesare pentru ca plantele să primească suficientă apă fără risipă.